Misiune

Credem cu tărie că istoria trebuie prețuită și că, mai mult decât atât, trebuie scrisă în continuare pentru și de către generațiile viitoare!

Pentru asta însă, trebuie să ne cunoaștem și să ne păstrăm tradițiile, să ne protejăm moștenirea și, în același timp, să creștem oamenii de mâine: cu respect față de valorile comunității, deschiși spre multiculturalitate și dornici de a participa la o dezvoltare sustenabilă.

Fundația M & V Schmidt a fost înființată în 2010 și are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum și dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România. De asemenea, și proiectele umanitare au prioritate în cadrul activității Fundației.