Michael Schmidt, Președintele fundației care îi poartă numele și totodată al Automobile Bavaria Group, a fost decorat cu Crucea de merit în grad de cavaler a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania.
Excelența Sa Președintele Republicii Federale Germania, domnul Joachim Gauck, a acordat domnului Michael Horst Schmidt Crucea de merit în grad de Cavaler a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania în cadrul unei ceremonii de acordare a ordinului și a brevetului, care a avut loc la reședința Ambasadorului Germaniei la București, domnul Werner Hans Lauk, desemnat de Președintele Joachim Gauck sa înmâneze în cadru festiv această distincție domnului Schmidt, pentru merite deosebite în dezvoltarea relațiilor româno-germane și a conservării patrimoniului cultural al minorității germane în România.
Ceremonia de investire s-a bucurat de prezența Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, de cea a unor reprezentanți ai Parlamentului României, ai Bundestag-ului German și ai Casei Regale a României, precum și de cea a unor personalități importante ale vieții culturale, economice și spirituale printre care Ion Caramitru, Lazăr Comănescu, Emil Hurezeanu, Astrid Fodor, Radu Merica, Rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Profesor Doctor Ing. Ioan Bondrea, şi membrii familiei Schmidt. Domnul Michael Schmidt a adresat invitaților un discurs emoţionant în care a evocat momente importante din viața și activitatea sa de până acum: „Sunt foarte de mândru şi extrem de emoţionat să primesc această distincţie în prezenţa unui auditoriu atât de onorant. Cei care mă cunosc, ştiu că o astfel de recunoaştere înseamnă foarte mult pentru mine şi îmi dă curajul să continui pe calea care mie îmi este cea mai dragă, a proiectelor sociale şi culturale care privesc deopotrivă comunitatea saşilor şi a românilor din Transilvania, dar şi din Germania. Sunt privilegiat să fiu legat afectiv atât de strâns de cele două culturi.”
Ambasadorul Germaniei la București, domnul Werner Hans Lauk, a subliniat faptul că această distincţie nu se acordă decât acelor personalităţi care au dat dovadă de un angajament extraordinar: „Această distincţie este un semn important şi vizibil al aprecierii angajamentului dumneavoastră neobosit, desfăşurat cu succes, în favoarea relaţiilor româno-germane şi, cu precădere, pentru conservarea patrimoniului cultural al saşilor transilvăneni şi a învăţământului în limba germană în România. Atât Republica Federală Germania cât şi România au nevoie de personalităţi ca dumneavoastră, angajate şi strâns legate faţă de plaiurile natale – persoane cu suflet şi minte şi cu un angajament neobosit pentru proiecte de viitor şi pentru prietenia româno-germană.“