Despre noi

ok

Dacă ai ajuns aici, înseamnă că îți dorești să te implici, la fel ca și noi. Înainte să îți spunem cum poți face asta, îți vom spune însă câte ceva despre noi:

Fundația M & V Schmidt este o organizaţie non-profit, înființată în anul 2010 de Michael Schmidt, Preşedintele MHS Holding, care își propune să contribuie la conservarea și promovarea culturii săsești din Transilvania.

Un alt domeniu prioritar de acțiune al Fundației M & V Schmidt îl reprezintă dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România.

În plus, proiectele culturale și cele umanitare fac și ele parte din prioritățile fundației, astfel că, pe parcursul acestor ani, am derulat zeci de astfel de proiecte.

 

Mai mult, suntem mândri că suntem cofondatori, împreună cu alte asociații de profil din zonă, ai festivalului Săptămâna Haferland, al cărui principal scop este promovarea culturii săsești din Transilvania în rândul turiștilor din țară și din străinătate. Desfășurat anual în lunile iulie – august, festivalul atrage mii de participanți în fiecare an, iar donațiile obținute în urma acestui eveniment sunt redirecționate integral cãtre proiectele de dezvoltare din zonă.

Vrei să afli mai multe? Citește Povestea fundației.