Festivalul Săptămâna Haferland 2025, 31 iulie – 3 august: tradiții, meșteșuguri, monumente celebre și experiențe în natură, pentru toate vârstele

  • Cea de-a XIII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnografic al sașilor transilvăneni, se desfășoară în acest an în perioada 31 iulie – 3 august
  • Aproximativ 10.000 de vizitatori se estimează că vor participa în total la manifestările organizate în cele patru zile de festival
  • Evenimentul se va desfășura în zece localități din Haferland (Țara Ovăzului): Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri
  • În cele patru zile de festival, vizitatorii vor putea participa la circa 70 de evenimente: spectacole pentru adulți și pentru copii, concerte de fanfară tradițională, orgă și jazz, conferințe, drumeții și tururi ghidate, ateliere și expoziții
  • Pentru al doilea an consecutiv, festivalul va găzdui o tabără de aventură și educație non-formală pentru tineri și adolescenți, în parteneriat cu The Duke of Edinburgh’s International Award, organizație globală fondată în Marea Britanie

București, 28 mai 2025. Cea de-a XIII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnografic al sașilor transilvăneni, se desfășoară în acest an în perioada 31 iulie – 3 august, la eveniment fiind așteptați circa 10.000 de vizitatori din România, Uniunea Europeană, Orientul Mijlociu și America de Nord. Ca și în anii trecuți, festivalul se va desfășura în zece localități din Haferland (Țara Ovăzului, denumirea germană a zonei aflată între Sibiu, Brașov și Sighișoara), devenite gazde tradiționale ale manifestărilor organizate în cadrul acestui eveniment: Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri.

Pe parcursul celor patru zile de festival, vizitatorii vor putea asista la circa 50 de evenimente: concerte, reprezentații de teatru pentru oameni mari și copii, spectacole de dans tradițional, conferințe, tururi ghidate, degustări, ateliere de meșteșuguri și expoziții etc.

Printre evenimentele consacrate ale festivalului se numără concertele de fanfară săsească, dansurile populare, concertele de muzică religioasă, muzică barocă și jazz, precum și balul tradițional săsesc, care de această dată va fi organizat pe esplanada cetății Rupea, un spațiu pe cât de generos, pe atât de spectaculos, cu o perspectivă unică asupra împrejurimilor orașului.

De asemenea, un eveniment foarte așteptat este drumeția la cetatea de refugiu Saschiz, veche de aproape 700 de ani, care include un tur ghidat al cetății, urmat de un picnic cultural. Biserica fortificată din localitate este una dintre cele două edificii de cult din Haferland incluse în Patrimoniul Mondial al UNESCO, alături de biserica fortificată din Viscri.

Un alt eveniment inedit – primul de acest fel care are loc în cadrul Săptămânii Haferland – este „fuga lolelor” din Agnita, vechi obicei al breslașilor sași din Evul Mediu. Tradiția marca predarea lăzii de breaslă către noul staroste al fiecărei bresle de meșteșugari. Ceremonia avea loc la finalul unei parade a breslașilor, aceștia fiind însoțiți de calfe purtând măști, numite „lole”, înarmați cu bice. Având probabil la origine rituri agrare ancestrale, rolul lolelor era de a risipi spiritele rele plesnind din bici.

După anul 1990, când a început emigrația masivă a sașilor din Agnita, obiceiul a dispărut, fiind readus la viață abia în 2006. Foarte rar, fuga lolelor a fost prezentată altundeva decât în Agnita.

Săptămâna Haferland, un factor de dezvoltare economică, socială și culturală a zonei

Până în prezent, în cei 13 ani de existență, Săptămâna Haferland a înregistrat peste 50.000 de vizitatori din rândul sașilor emigrați în Germania, Austria și America de Nord, al comunității sașilor din România, dar și români atrași de frumusețile satelor săsești din sudul Transilvaniei. Acestora li se adaugă vizitatori veniți din Austria, Germania, Marea Britanie, Spania, Țările de Jos, Israel, SUA și alte țări.

„De la înființare, festivalul Săptămâna Haferland a devenit unul dintre cele mai cunoscute evenimente culturale estivale, reprezentând o ocazie de reunire a sașilor emigrați cu cei rămași pe meleagurile natale și, totodată, de a promova valori precum diversitatea, toleranța, deschiderea culturală și cooperarea economică”, a declarat dl Michael Schmidt, președintele Fundației M&V Schmidt, organizatoarea festivalului. „Această reușită îi aparține în egală măsură domnului Peter Maffay, brașovean prin origine și unul dintre marii muzicieni ai Germaniei, de care mă leagă o veche și trainică prietenie. Domnul Maffay este coinițiator al festivalului Săptămâna Haferland prin Fundația Tabaluga, organizație umanitară pe care a înființat-o cu mulți ani în urmă.”

Săptămâna Haferland contribuie în mod esențial la conștientizarea importanței patrimoniului material și imaterial al sașilor din Haferland, comunitate care locuiește aici fără întrerupere de peste opt secole. Arhitectura laică și religioasă unică, cu edificii de cult fortificate, construite atât pentru a servi nevoilor spirituale ale comunității, cât și cu rol de apărare, limba și tradițiile locuitorilor reprezintă un patrimoniu unic în Europa, al unei comunități germanofone care a construit aici, în sudul Transilvaniei, o civilizație rurală unică.

De asemenea, festivalul continuă să fie un factor-cheie pentru dezvoltarea turistică, economică și socială a Țării Ovăzului, zonă predominant agrară și cu o climă aspră, unde acest eveniment susține inițiativele locale din domeniul turismului cultural, al turismului ecologic și al turismului de aventură, pe Via Transilvanica.

Youth Haferland, o experiență unică pentru tineri, în parteneriat cu The Duke of Edinburgh’s International Award Romania

Grație parteneriatului început anul trecut între fundația M&V Schmidt și fundația The Duke of Edinburgh’s International Award Romania, festivalul are în prezent o componentă special gândită pentru publicul tânăr: inițiativa Youth Haferland, o tabără educațională și de aventură menită să creeze punți între tineri, comunități și patrimoniul cultural, cu accent pe implicare civică și identitate.

Derulat la nivel global, programul The Duke of Edinburgh’s International Award oferă recunoaștere internațională și un cadru structurat de activități de educație non-formală pentru tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani. La nivel internațional, programul este patronat de ASR Ducele de Edinburgh, iar la nivel național de MS Margareta, Custode al Coroanei Române.

***

Cea de-a XIII-a ediție a Săptămânii Haferland este finanțată de Ministerul Culturii, în parteneriat cu CEC Bank, Geiger, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Automobile Bavaria și MHS Truck & Bus.

Partener media: KISS FM

Co-organizatorii festivalului, Fundația M&V Schmidt și Fundația Tabaluga // Peter Maffay Stiftung, beneficiază de sprijin din partea partenerilor: Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania, Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania, Biserica Evanghelică C.A. din România, prin Consistoriul districtual al Bisericii Evanghelice C.A. Brașov, Centrul Cultural al Sașilor Transilvăneni din Bavaria, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundația ADEPT Transilvania, Asociația Nowero, Primăria Rupea, Asociația Descoperă Archita, Primăria Vânători (jud. Mureș), Primăria Saschiz (jud. Mureș), Asociația Vecinătatea Femeilor din Saschiz și Primăria Bunești (jud. Brașov)