În cadrul festivalului cultural “Săptămâna Haferland”, desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, a avut loc întâlnirea Forumului de Cooperare Bilaterală Româno-German. Invitații prezenți la dezbaterea „Noi perspective pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale de cooperare româno-germană” au analizat, împreună cu personalități ale vieții publice din România și din Germania, importanța adaptării și dezvoltării educației în conformitate cu necesitățile societății românești a secolului XXI.
Astfel, cei prezenți s-au raportat atât la peisajul demografic și economic precum și la importanța dezvoltării oportunităților de studiu și carieră puse la dispoziția tinerilor români.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a subliniat necesitatea unor programe educaționale mult îmbunătățite, care să permită dezvoltarea profesională a tinerilor, în așa fel încât să găsească locuri de muncă valoroase, bine plătite, care necesită aptitudini înalte și creativitate, astfel încât calitatea vieții acestora să fie îmbunătățită. Pentru aceasta este nevoie de oameni care au pregătire pentru secolul XXI, deci o educație pentru viitor, bazată, evident, pe cultură și pe un patrimoniu educațional sedimentat în tradiție. Președintele Klaus Iohannis a mai adăugat faptul că „Economia este vitală și este extrem de important să avem un sistem de sănătate performant. Dar dintre toate acestea, cea care construiește și consolidează viitorul națiunii – educația este de bază.”
Un aspect referitor la necesitatea de a stopa migrația forței de muncă specializată, pentru generațiile viitoare, a fost menționat de Rectorul Universității de Vest din Timișoara, domnul Marilen-Gabriel Pirtea. „Companiile din zona Transilvaniei și Banatului au nevoie, în prezent, de o forță de muncă extrem de specializată, însă nu doar în aceste zone istorice ale României regăsim această cerere în continuă creștere. O trecere a zonei de inovare, cercetare, dezvoltare a companiilor din Germania spre România, precum și dezvoltarea acestor divizii în țara noastră ar fi foarte utile, pentru că la nivel european cei mai multi cercetători sunt în Marea Britanie și Germania, iar această puternică ramură de vârf, a cercetării-inovării, poate fi extinsă în cadrul centrelor urbane din România, prin multiple forme de sprijin a acestui sector atractiv, vizat de investitori. Cu siguranță, mulți cercetători români ar rămâne și ar practica această activitate în România, un obiectiv ce ar putea fi urmărit prin activitățile de lobby la nivelul Forumului.”
În completare, Delegatul Guvernului Federal pentru Minorități Naționale al Republicii Federale Germania, E.S. domnul Bernd Fabritius, a adăugat faptul că este nevoie de muncă de lobby pentru a crea interes reciproc, primul pas fiind în continuare schimbarea imaginii țării prin crearea unui interes reciproc: în Germania pentru România, dar și în România pentru Germania.
Totodată, Președintele Forumului de Cooperare Bilaterală Româno-German, domnul Andrei Pleșu, a scos în evidență faptul că există o tendință planetară ca educația să aibă un subton ideologic. „Am trăit decenii cu ideea că noi trebuie să formăm în licee oameni noi care să fie conform cu indicațiile de partid și de stat. Acum aflăm din Occident că trebuie să fie oamenii conformi cu o mulțime de principii ale corectitudinii politice care creează tot un fel de radicalitate ideologică. Deci digitalizarea ca problemă, ideologizarea ca problemă – sunt termeni care ar trebui sa ne preocupe în mod esențial.”
„Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-German trebuie să își asume sarcina de a fi organism de reflexie, dar de însoțire binevoitoare, constructivă a relațiilor politice. Relația politică trebuie să fie asistată nu în sens neapărat critic, ci în sens constructiv.”, a adăugat E.S. domnul Emil Hurezeanu, fost Ambasador al României în Germania (2015-2021), acum, în Austria. „O sesiune a Forumului Româno – German cel puțin odată sau de două ori pe an, în comun cu Forumul Germano-Român, cu deputați din Bundestag, cu rectori din universități ar fi obligatorie”, a spus acesta în încheiere.
Importanța muncii depuse atât la nivel macro, prin intermediul acțiunilor Forumului de Cooperare Bilaterală Româno-German cât și la nivel micro, prin intermediul educației civice realizată în cadrul proiectelor și activităților informale, dezvoltate de fundații și menite să
încurajeze educația formală, a fost subliniată de Directorul executiv al Fundației „Mihai Eminescu Trust”, doamna Caroline Fernolend.
Secretarul General al Forumului de Cooperare Bilaterală Româno-German, domnul Michael Schmidt, a concluzionat, în finalul sesiunii de discuții, evidențiind importanța stopării migrației forței de muncă din România, care poate fi realizată prin aplicarea multitudinii de măsuri discutate în cadrul întâlnirii din acest an.
Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-German a fost înființat în anul 2016 la inițiativa mai multor personalități ale vieții publice din România, cu scopul de a dezvolta o platformă solidă pentru schimburile româno-germane la nivel cultural, social, economic şi ştiinţific.
Activitatea Forumului de Cooperare Bilaterală Româno-German este coordonată de un Consiliu Director din care fac parte domnul Andrei Pleșu – Președinte și domnul Michael Schmidt – Secretar General.