Avem nevoie de sprijinul tău pentru a derula în continuare proiectele fundatiei
De ce contează implicarea ta?
- Fiind o organizație nonprofit, resursele financiare ale Fundaţiei M & V Schmidt sunt limitate, iar multe dintre activitățile desfășurate sunt realizate numai din sponsorizări sau donații;
- Vei contribui la dezvoltarea unor proiecte în domeniul educației, gândite pentru a încuraja dezvoltarea armonioasă a comunităților pe termen lung. De asemenea, te vei putea implica în proiecte culturale şi de restaurare, care au ca obiectiv principal conservarea patrimoniului cultural săsesc.
- Ai încredere că banii sunt cheltuiți transparent și responsabil. Comunicăm constant despre proiectele noastre.
Care sunt proiectele pe care le implementăm?
- Proiecte în domeniul educației
Ne dorim să încurajăm învățământul în zonele rurale pentru ca un număr cât mai mare de copii să reușească să-și finalizeze studiile – așa a luat naștere în 2017, la iniţiativa doamnei Veronica Schmidt, programul de after school “O șansă pentru toți copiii!”. În cadrul proiectului organizat la Casa Kraus, copiii din satul Criț care provin din medii defavorizate primesc o masă caldă, sunt asistați la efectuarea temelor și îndrumați de mentori dedicați. Contribuția fiecăruia este importantă și ne ajută să extindem programul în mai multe localităţi şi să implicăm un număr mai mare de copii.
Un alt obiectiv important al Fundației M & V Schmidt a fost și rămâne sprijinirea învățământului în limba germană și a metodelor moderne de învățare. De aceea, din 2013 până în prezent, mii de elevi din România se bucură de materiale didactice actuale în limba germană, menite să-i ajute să-și dezvolte aptitudinile și fluența în limba germană, într-o manieră interactivă și distractivă.
Un alt proiect drag nouă este programul de burse pentru tinerii dascăli de limba germană “Deutsch hat Klasse”. Începând cu anul 2013, Fundația M & V Schmidt sprijină secția de pedagogie a învățământului primar și preșcolar în limba germană din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu cu burse pentru tinerii care se pregătesc să devină dascăli de limba germană. Datorită programului, numărul de studenți care frecventează acest program și devin astfel cadre didactice calificate a crescut de la an la an cu inserția acestora în sistemul de învățământ, în multe cazuri, înainte de finalizarea studiilor.
Tot alături de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, începând cu anul 2016, se desfășoară proiectul sponsorizării burselor pentru studenții din cadrul Departamentului de Teologie Evanghelică. Acest proiect vine în sprijinul unui departament cu o îndelungată tradiţie în teologie pastorală, într-un spaţiu intercultural şi multiconfesional, cu mobilităţi speciale pentru profesori şi studenţi.
- Proiecte culturale
Printre cele mai importante proiecte culturale derulate de Fundaţia M & V Schmidt se numără festivalul Săptămâna Haferland, cel mai mare eveniment local dedicat promovării zonei săsești din Transilvania, finanțarea publicării în limbile română și germană a volumelor „Povestea sașilor din Transilvania, spusă chiar de ei”, „Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași”, “Vecinătăți la sașii din Criț” semnate de Ruxandra Hurezean, colaborarea cu manifestări culturale de renume precum Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, alături de care organizăm concerte memorabile în satele săsești, finanţarea documentarului „Orgile în Transilvania, o călătorie în timp”.
- Proiecte în domeniul cooperării româno – germane
Săptămâna Haferland, festivalul la care suntem co-fondatori, reprezintă exemplul perfect de manifestare culturală care strânge laolaltă sași, români, dar și alți turiști veniți din toate colțurile lumii și nu putem decât să fim mândri că am reușit să creștem numărul de participanți de la ediție la ediție.
De asemenea, campania “Etnicii germani. 100 de destine în secolul românesc”, lansată în an centenar (2018) şi-a propus să sublinieze rolul minorității germane în dezvoltarea României moderne prin intermediul a 10 scurtmetraje în cadrul cărora 10 etnici germani și-au spus povestea devenind astfel modele inspiraționale pentru generațiile actuale. Mai mult, cei 10 etnici germani au nominalizat fiecare alți 10 etnici care au contribuit la dezvoltarea sau promovarea României moderne, pentru a ajunge, la final, la cifra simbolică de 100.
Michael Schmidt este membru fondator al Formului de Cooperare Bilaterală Româno – German, o asociație care susține și promovează cooperarea româno – germană la nivel cultural, social, economic şi științific.
- Proiecte umanitare şi comunitare
Fundația M & V Schmidt sprijină an de an derularea proiectului umanitar Weihnachtstrucker, în satele din județul Brașov. Astfel, cele peste 1000 de cadouri ajung la persoane defavorizate din județul Brașov, cu ajutorul reprezentanților fundației, precum și a unui grup de voluntari. In 2022, fundații și asociații din județul Brașov, precum Fundația Tabaluga, Internatul de copii din Rupea, Fundația Rafael din Codlea, Asociatia Eltera, Asociația Samariteanul Milos și Casa Prichindel din Ghimbav s-au bucurat de aceste pachete.
În 2023 Fundația M & V Schmidt a oferit suport, alături de fundațiile și asociațiile din zonă, Caravanei cu medici, prezentă la Criț, comuna Bunești, județul Brașov. Populația din cele cinci sate ale comunei a putut beneficia de analize și consultații medicale gratuite. Acțiunea a fost găzduită de către Fundația M & V Schmidt în satul Criț, la Casa Kraus.
- Proiecte în domeniul turismului
Săptămâna Haferland este cel mai mare eveniment cultural din România care promovează cultura săsească și turismul în satele cuprinse în zona dintre Rupea și Sighișoara. Iniţiat în anul 2012, festivalul este organizat în lunile iulie – august, iar durata acestuia variază între trei și şapte zile. Fiecare dintre localitățile incluse în festival prezintă un program propriu, care ține de obiceiurile și tradițiile din fiecare localitate, cu participarea trupelor de dans săsesc ale comunității din România și Germania, dansuri românești și maghaire, a orchestrelor de suflători sau fanfare, trupe de teatru, interpretări ale unor opere muzicale ale compozitorilor transilvăneni. Fiecare zi este diferită, astfel că participanții se pot bucura de concerte de muzică clasică în bisericile fortificate, de baluri tradiționale, de expoziții și de videoproiecții, de muzică și dansuri tradiționale săsești, precum și de alte activități interactive, care se schimbă de la an la an, în funcție de tematica festivalului și sunt oferite de artiști sași din România și Germania. Ne propunem să extindem festivalul și să implementăm și alte proiecte asemănătoare în satele săsești însă, pentru asta, avem de asemenea nevoie de sprijin.
- Proiecte în domeniul conservării patrimoniului cultural săsesc
Până acum am consolidat sau reconstruit clădiri de patrimoniu din satele săsești, printre care se numără și Casa Kraus sau orga Bisericii Evanghelice din satul Criț. Fiind vorba despre clădiri cu valoare istorică, lucrările necesită timp și, bineînțeles, fonduri, așa că, și în acest caz, ne-ar bucura să primim ajutor.
Acum, că ai aflat mai multe despre proiectele noastre, te invităm să ne susții!
Te poți implica prin donații în bani, în conturile
IBAN (RON) RO 14 BRDE 450 SV204 8230 4500, IBAN (EURO) RO 05 BRDE 450 SV204 8248 4500, BRD Bank București,
sau prin alte tipuri de contribuții, precum donații în produse și servicii sau voluntariat.