Fundația Michael Schmidt a continuat, pe tot parcursul lui 2019, programul de After School pentru 12 micuți din satul Criț, demarat acum 3 ani. În cadrul programului, copiii primesc o masă caldă, sunt asistați la efectuarea temelor și îndrumați spre o mai bună înțelegere a noțiunilor predate la școală.
Progresele la învățătură ale micuților au fost vizibile, calificativele acestora, precum și atitudinea față de școală și de colegi, progresând considerabil.
Iar, pentru ca cei mici să își lărgească orizonturile și să privească lumea cu alți ochi, fundația a organizat și activități speciale pentru aceștia. Astfel, cei mici au plecat într-o excursie la București unde au vizitat Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, showroom-ul Automobile Bavaria, Muzeul Simțurilor, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, Grădina Zoologică Băneasa, și unde s-au bucurat de spectacolul de balet „Lumea Păpușilor” de la Opera Comică pentru Copii.
Mai mult, cei mici au sărbătorit Laternenfest împreună cu noii lor prieteni din cadrul programului de After-School al Fundației Tabaluga și au încheiat anul cu bucurie primind cadouri de la Moș Niculae și Moș Crăciun.
Fundația va continua programul de After-School și în 2020, ba chiar își propune să îl extindă, dându-le astfel ocazia și mai multor micuți din medii defavorizate să primească șansa la o viață normală, așa că orice donație sau sprijin pentru extinderea acestui program sunt bine-venite.