Sașii i-au așteptat în familie pe cei peste 4000 turiști prezenți la cea de-a patra ediție a festivalului Săptămâna Haferland

A fost cea mai de succes ediție de până acum a festivalului, iar asta se datorează atât numărului mare de turiști prezenți, cât și programului variat, care a inclus zeci de activități interesante.

Astfel, cele 8 localități participante, Fișer, Rupea, Viscri, Saschiz, Roadeș, Criț, Cloașterf și Meșendorf, s-au pregătit cu concerte în bisericile fortificate, brunch-uri cu bucate săsești, dar și workshop-uri și cursuri recreative pentru cei mari și pentru cei mici.

Mai mult, ziua principală a festivalului, ziua dedicată satului Criț, a reunit peste 1500 de turiști și sași întorși acasă care au participat atât la activitățile de timp liber, precum atelierele de pictat pentru copii sau spectacolele în aer liber, cât și la cele culturale, precum concertul din biserica fortificată din localitate sau la Balul Tradițional Săsesc.

Tot în ziua dedicată satului Criț, Fundația Michael Schmidt a marcat finalizarea a două proiecte importante: lansarea cărții „Criț, istoria, poveștile și viața unui sat de sași” de Ruxandra Hurezean, o monografie a satului Criț, scrisă într-un stil aparte, de către unul din cei mai apreciați jurnaliști și scriitori români contemporani, și a colecției de carți poștale „Pe urmele sașilor”, proiect dezvoltat în parteneriat cu Curtea Veche Publishing, care include 45 cărți poștale cu imagini din Sighişoara, Criţ, Mălâncrav, Rupea, Meşendorf, Cloaşterf, Saschiz, Roadeş, Buneşti și Viscri, realizate de cunoscutul fotograf Barna Nemethi.

Festivalul a fost organizat cu ajutorul Fundației Michael Schmidt, împreună cu Fundația Tabaluga, susținute de Fundația Adept și Fundația Mihai Eminescu Trust, asociații care sprijină activ conservarea și restaurarea moștenirii culturale săseștilor, inclusiv promovarea turistică a acestei zone.

Mai multe informații despre eveniment găsiți aici: www.haferland.ro

Această prezentare necesită JavaScript.